Fișele participanților · V–VIII
Fișa acestei lecții, cu exerciții și întrebare de ieșire.
Se încarcă programele…
PREGĂTIRE PENTRU VIAȚĂ · 01
Copiii învață să observe și să numească emoțiile, să distingă trăirile de comportamente, să aleagă reacții sigure și să ceară sprijin.
Învățare prin situații cotidiene,
dialog și activități practice.
Emoții și relațiiDeschide lecțiile de mai jos pentru fișa corespunzătoare, activități, explicații și reperele formatorului.
Fișele participanților · V–VIII
Ghidul formatorului · V–VIII
Emoțiile mele: semnale, nu comenzi
ÎNȚELEGERE ȘI APLICARE
Elevii învață să își nuanțeze emoțiile, să distingă observațiile de interpretări și să aleagă reacții potrivite în relații, activități școlare și contexte digitale. Accentul este pus pe înțelegere, alegeri argumentate și acces la sprijin, cu respect pentru intimitate.
Exersăm numirea emoțiilor, verificarea presupunerilor și alegerea unei reacții sigure, inclusiv cererea de sprijin atunci când este nevoie.
CE NE PROPUNEM SĂ EXERSĂM
PAS CU PAS
Deschide o lecție pentru a vedea ce explorăm și cum exersăm.
Putem trăi mai multe emoții deodată. Dezamăgirea poate apărea când rezultatul diferă de așteptări; frustrarea, când un obstacol ne blochează. Vinovăția se poate lega de o acțiune pe care vrem să o reparăm; rușinea poate implica teama de cum suntem priviți. Aceste explicații sunt orientative, nu etichete obligatorii. O emoție nu dovedește că suntem inferiori și nu justifică rănirea altuia. Ne întrebăm de ce sprijin avem nevoie, fără să deducem automat o singură nevoie dintr-o emoție.
Diferențiază două emoții apropiate și formulează o nevoie posibilă, fără a considera interpretarea un fapt.
La proiectul clasei, Ana a făcut ilustrațiile, iar echipa a prezentat rezultatul fără să menționeze contribuțiile. Este bucuroasă că proiectul a fost apreciat și, în același timp, supărată că efortul ei a rămas invizibil. Un prieten îi spune că este geloasă. Ana nu se regăsește în cuvânt: pentru ea contează recunoașterea muncii. Decide să discute cu echipa despre menționarea tuturor contribuțiilor. Nu știe încă dacă omiterea a fost intenționată.
Fișa acestei lecții, cu exerciții și întrebare de ieșire.
Ghid: paginile 3–4; pregătire, desfășurare, evaluare și transfer.
Diapozitivul 6: emoția este un semnal, nu o dovadă completă despre realitate.
Fișa 1, hârtie și patru cuvinte pe tablă: frustrare, dezamăgire, bucurie, nesiguranță. Pregătește două coloane: nevoie posibilă / soluție negociabilă.
V–VI: oferă lista de cuvinte și începutul „Aș vrea să…”. VII–VIII: compară două soluții și revizuiește după informația nouă. Alternativă: analiză scrisă, fără interpretarea rolului Anei.
Nu solicita relatări despre excludere și nu transforma nevoile presupuse în diagnostic. Nu promite că o cerere corectă va fi acceptată.
Pot exista bucurie și dezamăgire împreună? Ce informație ne lipsește? Cum deosebim nevoia de singura soluție pe care o preferăm?
Bucurie pentru rezultat și dezamăgire ori frustrare pentru contribuția omisă sunt posibilități. „Geloasă” nu devine adevăr deoarece o spune colegul. O cerere: „Putem adăuga contribuțiile tuturor pe ultima pagină?”. După informația nouă, intenția de excludere nu este demonstrată; cererea rămâne posibilă.
Dacă apare „să o aplaude, altfel nu o respectă”, cere încă o soluție pentru recunoaștere și discută dacă respectul se poate observa prin mai multe acțiuni.
Ana a desenat pentru proiect. Echipa a fost apreciată, dar contribuțiile nu au fost menționate. Ana este bucuroasă de rezultat și supărată. Nu știe dacă omiterea a fost intenționată.
De ce o nevoie nu ne obligă să alegem o singură soluție?
Răspunsurile se pot scrie pe hârtie, desena sau dicta. Portalul nu colectează răspunsuri.
În 3 minute, scrie pentru un personaj o nevoie și două soluții posibile. Nu trebuie să descrii echipa ta reală.
O observație descrie informația disponibilă: „Mesajul nu a primit răspuns până seara.” Interpretarea explică: „Nu mă respectă.” Poate fi adevărată sau nu. Emoția apare în experiența noastră chiar când explicația este incertă. Putem păstra două lucruri împreună: „M-a durut” și „Nu știu încă motivul”. Verificarea nu înseamnă să negăm o agresiune clară ori să cerem copilului să dovedească singur că are nevoie de protecție.
Separă două observații de o interpretare și formulează o întrebare de verificare într-o situație ambiguă.
Mihai a trimis echipei un mesaj despre împărțirea sarcinilor. Trei colegi au răspuns, iar unul nu. După două ore vede o fotografie cu acel coleg la un eveniment și concluzionează că este ignorat intenționat. Scrie o replică tăioasă, dar o păstrează în ciornă. A doua zi întreabă dacă mesajul a fost văzut. Colegul spune că a citit în grabă și a uitat. Mihai poate discuta despre termenul proiectului fără să știe sigur dacă explicația este completă.
Fișa acestei lecții, cu exerciții și întrebare de ieșire.
Ghid: paginile 5–6; pregătire, desfășurare, evaluare și transfer.
Fișa 2 și șase enunțuri pregătite: Mihai a trimis mesaj; trei colegi au răspuns; unul nu a răspuns; colegul îl disprețuiește; fotografia dovedește excluderea; nimeni nu vrea să lucreze cu el.
V–VI: sortează șase enunțuri cu adultul. VII–VIII: justifică termenul și un plan de rezervă. Poate dicta sau sublinia în loc să joace conversația.
Nu consulta telefoanele elevilor. Nu trata absența răspunsului ca dovadă a unei relații nesănătoase sau a unei probleme psihologice.
Ce dovedește o fotografie și ce nu dovedește? O explicație alternativă trebuie să fie sigură ca să fie utilă? Cât timp este rezonabil să așteptăm în acest proiect?
Primele trei enunțuri sunt observații; ultimele trei atribuie sensuri nedovedite. Poate nu a văzut mesajul sau nu poate lucra acum; nu afirmăm că acestea sunt adevărul. „Poți spune până mâine dacă preiei partea X?” permite un răspuns și un plan alternativ.
La „dacă era online, sigur m-a ignorat”, cere exact ce arată statusul și ce informație despre intenție lipsește. Refaceți doar mesajul, fără a cere abandonarea emoției.
Mihai a trimis echipei un mesaj: trei colegi au răspuns, unul nu. Vede o fotografie de la o activitate și presupune că este exclus. Încă nu cunoaște motivul lipsei răspunsului.
O presupunere este întotdeauna falsă? Cum o verificăm fără acuzații?
Răspunsurile se pot scrie pe hârtie, desena sau dicta. Portalul nu colectează răspunsuri.
În 3 minute, inventează un mesaj fără răspuns și scrie separat faptul, ipoteza și întrebarea. Nu arăta conversații personale.
Când comparăm, alegem anumite informații și omitem altele. Un rezultat, o fotografie sau o reușită publică nu reprezintă întreaga viață a cuiva. Putem fi bucuroși pentru un coleg și dezamăgiți pentru noi. Nu este obligatoriu să transformăm imediat invidia în admirație. Putem observa ce ne dorim și ce pas este realist. Valoarea persoanei nu se reduce la note, popularitate, aspect ori performanță.
Identifică o comparație incompletă și formulează un criteriu personal de progres care depinde parțial de propriile acțiuni.
Daria vede un afiș despre premiul obținut de un coleg. Se bucură pentru el, dar își amintește că ea nu a trecut de selecție. Pe drumul spre casă spune că nu mai are rost să deseneze. Mai târziu își compară două lucrări proprii, realizate la câteva luni distanță. Observă că a învățat să folosească perspectiva. Nu renunță la dorința unui premiu, însă alege să ceară feedback pentru lucrarea următoare. Rezultatul concursului rămâne important, fără să devină singurul criteriu.
Fișa acestei lecții, cu exerciții și întrebare de ieșire.
Ghid: paginile 7–8; pregătire, desfășurare, evaluare și transfer.
Fișa 3 și trei situații fictive: notă mai mică, rezultat sportiv diferit, desen neselectat. Fără clasamente, note sau lucrări reale ale participanților.
V–VI: un exemplu, alegere între două obiective. VII–VIII: discută limitele comparației și criteriul de progres. Alternativă: analizează numai obiectivul Dariei, fără vorbire despre sine.
Nu echivala valoarea umană cu efortul, productivitatea sau optimismul. O replică de autodevalorizare reală se abordează discret, cu sprijin, nu prin dezbaterea grupului.
Ce putem învăța de la altă lucrare fără a ne transforma în clasament? Ce controlează Daria? Poate progresul exista fără premiu?
Un rezultat nu descrie valoarea întregii persoane. Pentru desen: cere feedback despre perspectivă și compară două schițe proprii. Pentru notă: identifică tipul de exercițiu de reluat; pentru sport: cere o indicație despre tehnică. Nu promitem succes dacă există efort.
Înlocuiește „să fiu cel mai bun” cu „să folosesc două repere de perspectivă în schiță”. Întreabă ce ar vedea un observator și ce sprijin ar fi util.
Daria nu a fost selectată la expoziție, iar un coleg a primit un premiu. Comparând două desene proprii, observă că a învățat ceva despre perspectivă. Poate cere feedback, fără să știe rezultatul viitoarei selecții.
Ce rămâne adevărat despre respectul datorat unei persoane când rezultatul nu este cel dorit?
Răspunsurile se pot scrie pe hârtie, desena sau dicta. Portalul nu colectează răspunsuri.
În 3 minute, formulează pentru un personaj un pas de învățare și un mod de a observa progresul. Nu alcătui un clasament al prietenilor.
Dorința de a aparține unui grup poate fi puternică. Uneori acceptăm ceva din teama de excludere. O relație nu ne obligă să umilim, să riscăm sau să încălcăm limitele altuia pentru a dovedi loialitate. Putem refuza scurt, propune o alternativă sau pleca spre un adult. Refuzul nu garantează aprobarea grupului; de aceea planul include sprijin și protecție, nu doar replica potrivită.
Recunoaște presiunea de apartenență și construiește un refuz cu o alternativă de sprijin.
Un grup pregătește o glumă pentru un coleg și îi cere lui Vlad să ascundă ghiozdanul acestuia. Când ezită, cineva spune: „Dacă ești cu noi, o faci.” Vlad se teme că va fi exclus și, în același timp, nu vrea să îl umilească pe coleg. Spune că nu participă și propune o surpriză care nu îl pune pe nimeni într-o situație neplăcută. Unii râd. Vlad merge la un adult cunoscut și descrie planul. Povestea nu presupune că grupul îl felicită imediat.
Fișa acestei lecții, cu exerciții și întrebare de ieșire.
Ghid: paginile 9–10; pregătire, desfășurare, evaluare și transfer.
Diapozitivele 4–5: scenariul de proiect și întrebări; nu atribuim intenții certe.
Fișa 4 și cartonașe cu trei opțiuni: refuz, alternativă sigură, ieșire și sprijin. Adultul citește presiunea; elevii nu improvizează insulte.
V–VI: alege una dintre cele trei replici. VII–VIII: analizează consecințele și planul de rezervă. Observatorul poate bifa opțiuni fără a participa la rol.
Nu simula excluderea unui participant și nu repeta presiunea până când cedează. Oprește orice aluzie la un caz real din clasă.
Ce face o alegere liberă? Un refuz trebuie aplaudat ca să fie legitim? Când nu mai este util să negociem?
Vlad poate refuza chiar dacă nu este lăudat. O alternativă nu este obligatorie când există pericol. Dacă presiunea continuă sau apare intimidarea, se retrage spre un loc supravegheat și cere sprijin; nu are responsabilitatea să reformeze grupul.
Dacă soluția este „îi conving pe toți”, introduce o reacție de refuz a grupului și cere un plan care nu depinde de acordul lor.
Vlad este invitat să ascundă ghiozdanul unui coleg ca să dovedească faptul că ține cu grupul. Nu vrea să facă acest lucru. Un coleg poate râde dacă el refuză.
De ce cererea de ajutor nu înseamnă că Vlad a eșuat?
Răspunsurile se pot scrie pe hârtie, desena sau dicta. Portalul nu colectează răspunsuri.
În 2 minute, scrie o replică de refuz și un traseu de sprijin pentru o provocare fictivă. Nu testa presiunea pe colegi.
Un mesaj scris poate avea context incomplet. Semnele, pauzele și emoji-urile nu spun sigur ce a intenționat autorul. Înainte de un răspuns care poate escalada, putem amâna trimiterea și reciti. Ciorna nu se publică automat. Pentru mesaje amenințătoare sau umilitoare nu avem obligația de a negocia: cerem ajutor și folosim pașii de protecție potriviți. Nu distribuim conținutul altuia pentru răzbunare.
Analizează un mesaj ambiguu, propune o pauză înainte de răspuns și distinge clarificarea de solicitarea protecției.
Într-o conversație despre proiect, Ioana primește replica „Bravo, mare expert!”. Nu știe dacă este ironie sau apreciere. Simte furie și pregătește un răspuns jignitor. Îl lasă netrimis, discută cu o persoană de sprijin și alege să întrebe în privat ce a vrut să spună colegul. Într-o altă variantă a poveștii, mesajul conține o amenințare explicită. Atunci Ioana nu trebuie să clarifice singură intenția: cere sprijinul unui adult și evită redistribuirea mesajului către grup.
Fișa acestei lecții, cu exerciții și întrebare de ieșire.
Ghid: paginile 11–12; pregătire, desfășurare, evaluare și transfer.
Diapozitivul 10: exemplu online; se păstrează scenariul lecției actuale.
Fișa 5 cu mesaje inventate, fără capturi, nume de utilizator sau conturi reale. Pregătește diferența ambiguitate / amenințare explicită.
V–VI: lucrează cu două cazuri și opțiuni scrise. VII–VIII: justifică limita și schimbarea planului. Cei care nu doresc tema digitală pot analiza bilete fictive, păstrând regula de siguranță.
Nu solicita dovezi, fotografii sau acces la conturi. Nu media amenințări ori hărțuire în grup. Aplică traseul instituției dacă apare o relatare reală.
Când este utilă clarificarea? De ce nu cerem copilului să lămurească singur o amenințare? Cum evităm amplificarea unei imagini distribuite fără acord?
Întârzierea și ironia presupusă pot necesita răbdare ori clarificare. Pentru distribuirea fără acord se poate formula o limită și cere sprijinul adultului. Pentru amenințare: siguranță și adult responsabil, fără confruntare. Nu se redistribuie imaginea și nu se cere să fie arătată grupului.
La „îi răspund și mai tare”, cere să compare consecințele ciornei netrimise cu ale mesajului trimis. Pentru amenințare, modelează direct cererea către adult.
Ioana primește „Bravo, mare expert”. Nu știe tonul. Alte două personaje se confruntă cu un răspuns întârziat și cu o imagine distribuită fără acord. Toate exemplele sunt inventate.
Când este o alegere potrivită să nu răspunzi expeditorului?
Răspunsurile se pot scrie pe hârtie, desena sau dicta. Portalul nu colectează răspunsuri.
În 3 minute, transformă un răspuns impulsiv inventat într-o clarificare sau cerere de sprijin. Nu căuta mesaje reale pentru temă.
Înaintea unei evaluări putem avea emoții chiar dacă ne-am pregătit. Scopul nu este dispariția lor, ci un plan care permite participarea și accesul la sprijin. Putem împărți sarcina, clarifica cerințele, alterna lucrul cu pauze și verifica ce am înțeles. Nu controlăm fiecare rezultat sau reacție a celorlalți. Dacă dificultatea persistă ori afectează puternic funcționarea, adultul responsabil caută sprijin potrivit; un atelier nu înlocuiește evaluarea profesională.
Construiește un plan realist pentru o sarcină evaluată, separând ceea ce poate controla de ceea ce nu poate garanta.
Andrei are de susținut o prezentare și repetă totul de multe ori, fără să se simtă pregătit. Își imaginează că orice pauză va fi ridiculizată. Cu profesorul clarifică durata și criteriile. Își face o fișă cu trei idei, repetă o dată în fața unei persoane cunoscute și pregătește replica „Reiau această idee”. În timpul prezentării se oprește pentru câteva secunde. Are în continuare emoții, dar folosește fișa și continuă. Nu aflăm în poveste ce notă primește.
Fișa acestei lecții, cu exerciții și întrebare de ieșire.
Ghid: paginile 13–14; pregătire, desfășurare, evaluare și transfer.
Fișa 6, criterii fictive de prezentare: trei idei, un exemplu, maximum două minute. Ceasul este al adultului; nu se notează public performanța.
V–VI: completează trei casete cu opțiuni. VII–VIII: justifică prioritățile după schimbarea condiției. Nu se impune vorbitul în fața clasei; planul scris este participare suficientă.
Nu cere expunere forțată, note sau relatarea episoadelor de panică. Atelierul nu diagnostichează și nu înlocuiește sprijinul individual.
Ce trebuie clarificat înainte să repetăm? Ce putem face dacă emoția rămâne? Cum recunoaștem când sarcina trebuie împărțită sau când este nevoie de ajutor?
Plan posibil: cere criteriile, scrie trei idei și exemplul, repetă o dată, face pauză; în prezentare se poate opri și relua; după cere un feedback concret. Dacă lipsește materialul, explică printr-un exemplu verbal. Dificultățile persistente care afectează activitățile cotidiene cer sprijin potrivit, nu încă o obligație de exersare.
La „repet până nu mai simt nimic”, fixează o încercare scurtă și un reper de conținut. Întreabă ce sprijin rămâne disponibil dacă emoția nu dispare.
Andrei pregătește o prezentare și repetă fără oprire. Sarcina cere trei idei, un exemplu și maximum două minute. Poate cere criterii și ajutor, chiar dacă încă are emoții.
Cum poate fi reușit un pas de lucru chiar dacă emoția rămâne?
Răspunsurile se pot scrie pe hârtie, desena sau dicta. Portalul nu colectează răspunsuri.
În 3 minute, pregătește pentru un personaj o sarcină în doi pași, o pauză și o întrebare de clarificare.
O strategie este utilă dacă ajută în context și nu rănește. O pauză poate crea spațiu; dacă devine amânare fără întoarcere, problema poate rămâne. Nu toate distragerile sunt rele și nu orice disconfort trebuie suportat. Putem încerca mișcare ușoară, scriere privată, observarea mediului sau o discuție. Respirația lentă și confortabilă este opțională; nu ținem aerul și ne oprim la disconfort. Strategia nu înlocuiește schimbarea unei situații nesigure.
Compară două strategii și alege una justificată pentru un context, cu alternativă dacă nu ajută.
După un conflict, Rareș ascultă muzică pentru o pauză. Inițial îl ajută să nu trimită un mesaj furios. Apoi amână două zile discuția despre sarcinile proiectului, iar echipa nu știe ce urmează. Rareș își dă seama că pauza a fost folositoare, dar trebuie însoțită de un pas de revenire. Alege să trimită o cerere scurtă pentru o discuție și să vorbească cu profesorul dacă nu se ajunge la o soluție.
Fișa acestei lecții, cu exerciții și întrebare de ieșire.
Ghid: paginile 15–16; pregătire, desfășurare, evaluare și transfer.
Fișa 7 și trei contexte scrise: înaintea unui test, după un dezacord, într-o activitate zgomotoasă. Nu folosi sunete puternice pentru demonstrație.
V–VI: alegere între trei opțiuni concrete. VII–VIII: discută limitele și costul amânării. Participarea poate rămâne scrisă; nu se impun respirație, închiderea ochilor sau mișcare.
Nu prescrie o tehnică drept soluție universală și nu confunda autoreglarea cu obligația de a suporta răul. În nesiguranță, prioritatea este protecția.
Ce diferență este între o pauză și o amânare fără sfârșit? O strategie nepotrivită contextului înseamnă că persoana a eșuat? Când cerem ajutor?
Pauza poate include momentul și pasul revenirii. Muzica nu este disponibilă ori utilă în orice loc. Un plan realist poate fi „cer două minute, apoi reiau prima cerință; dacă nu pot, cer clarificare”. Nu obligăm revenirea într-un context nesigur.
La „îl ignor pentru totdeauna”, separă protecția în caz de pericol de amânarea unei sarcini sigure. Cere un prim pas mic sau sprijin pentru acel pas.
Rareș ascultă muzică înainte de a răspunde unui mesaj supărător. Pauza îl ajută să nu trimită imediat replica. După două zile însă, sarcina comună rămâne nerezolvată.
Ce schimbăm când strategia nu se potrivește: persoana sau planul? Explică.
Răspunsurile se pot scrie pe hârtie, desena sau dicta. Portalul nu colectează răspunsuri.
În 2 minute, scrie pentru Rareș o pauză cu revenire și o alternativă dacă prima strategie nu ajută.
O cerere exprimă ceea ce dorim de la celălalt. O limită precizează ce nu acceptăm și ce pas putem lua pentru protecție. Nu controlăm emoțiile sau răspunsul interlocutorului. Putem descrie situația, efectul asupra noastră și o cerere concretă. A asculta nu înseamnă a accepta jigniri. Când am rănit, scuzele sunt însoțite de asumare și o acțiune posibilă de reparare; iertarea nu este obligatorie.
Formulează o cerere și o limită fără atac personal și ascultă o perspectivă diferită fără a renunța la siguranță.
La un proiect, colegii schimbă fișierul lui Radu fără să îl anunțe. Radu spune că toți sunt incapabili. Discuția se oprește. Ulterior își asumă jignirea și propune o conversație scurtă: „Am văzut că secțiunea mea a fost schimbată. Vreau să înțeleg de ce. Putem conveni să anunțăm modificările importante?” O colegă explică faptul că au corectat o eroare înainte de termen. Radu poate recunoaște corecția și păstra cererea de comunicare. Dacă apar din nou insulte, poate opri discuția și cere mediere.
Fișa acestei lecții, cu exerciții și întrebare de ieșire.
Ghid: paginile 17–18; pregătire, desfășurare, evaluare și transfer.
Diapozitivul 13: cerere și limită; fișa se poate completa pentru un personaj fictiv.
Fișa 8 și trei etichete: cerere, limită, reparare. Nu se folosesc fișiere sau conflicte reale ale echipelor din clasă.
V–VI: completează începuturi de replici. VII–VIII: verifică realist responsabilitățile ambelor personaje. Se poate lucra individual; nu este necesară împăcarea jucată.
Nu impune scuze, iertare sau contact vizual. Nu folosi acest exercițiu pentru a media în grup o situație reală de abuz ori intimidare.
Putem recunoaște o corectură utilă și cere totuși să fim anunțați? Cum sună o limită fără pedeapsă? Ce poate repara Radu chiar dacă interlocutorul nu răspunde?
Cerere: „Anunță modificările importante înainte de versiunea finală”. Limită: „Dacă apar insulte, opresc discuția și cer sprijin pentru reluare”. Reparare: retrage insulta, corectează mesajul și recunoaște contribuția. Nu promitem reconciliere imediată.
La „dacă mai faci asta, îți stric fișierul”, arată consecința nesigură și cere o limită care privește participarea proprie ori solicitarea sprijinului.
Radu observă că un coleg a schimbat fișierul comun fără să anunțe și îl insultă. Ulterior află că modificarea corecta o eroare. Vrea să repare insulta și să ceară anunțarea schimbărilor.
De ce recunoașterea propriei greșeli nu elimină dreptul de a cere comunicare?
Răspunsurile se pot scrie pe hârtie, desena sau dicta. Portalul nu colectează răspunsuri.
În 3 minute, scrie o cerere și un pas de reparare pentru un proiect fictiv. Nu trimite o scuză reală ca temă obligatorie.
Un prieten poate asculta și însoți, dar nu trebuie să rezolve singur o situație dificilă. Putem întreba dacă persoana vrea ascultare sau ajutor practic și putem propune un adult. Discreția protejează intimitatea, însă secretul nu are prioritate față de siguranță. Dacă primul adult nu poate ori nu răspunde adecvat, cerem altuia. Nu avem nevoie de un diagnostic ca să solicităm ajutor când suferința ne împiedică să participăm la viața obișnuită.
Construiește o cale de ajutor cu alternativă și distinge sprijinul de coleg de responsabilitatea adultului.
Un coleg îi spune Elenei că evită școala din cauza unor mesaje și o roagă să nu spună nimănui. Elena se teme că va pierde prietenia. Îl ascultă, nu cere să îi arate toate conversațiile și propune să meargă împreună la consilier sau la un profesor. Când acesta nu este disponibil, aleg un alt adult cunoscut. Elena nu publică povestea pe grup pentru a aduna susținători. Își poate cere și ea sprijin pentru ceea ce a auzit.
Fișa acestei lecții, cu exerciții și întrebare de ieșire.
Ghid: paginile 19–20; pregătire, desfășurare, evaluare și transfer.
Diapozitivele 15–16: cererea de ajutor și sprijinul adultului.
Fișa 9, traseul de sprijin al instituției verificat înainte de întâlnire, adult responsabil și alternativă. Harta participanților folosește roluri, fără telefoane sau nume.
V–VI: două roluri de adulți și o replică. VII–VIII: justifică păstrarea discreției și limitele sprijinului. Harta poate rămâne privată; se evaluează o hartă fictivă comună.
Dacă apare o dezvăluire reală, oprește discuția publică și urmează procedura de protecție. Nu promite secret absolut, nu investiga și nu lăsa colegii să gestioneze situația.
Ce poate face Elena fără să devină anchetator? De ce secretul absolut nu este o promisiune potrivită când există risc? Ce facem dacă primul adult nu poate ajuta?
Elena poate asculta fără interogatoriu, însoți și cere sprijin. Nu trebuie să colecteze toate mesajele, să confrunte expeditorul ori să publice cazul în grup. Dacă adultul nu este disponibil, se apelează la alternativa cunoscută. Gestionarea riscului revine adulților competenți.
La „promit că nu spun nimănui”, propune o formulare onestă despre sprijin și siguranță. Cere ce poate spune unui adult fără a răspândi detaliile în clasă.
Elena observă că un coleg evită școala după mesaje supărătoare. El îi cere să nu spună nimănui. Elena vrea să îl sprijine, fără să gestioneze singură problema.
Cum păstrăm discreția fără a promite un secret care împiedică ajutorul?
Răspunsurile se pot scrie pe hârtie, desena sau dicta. Portalul nu colectează răspunsuri.
În 2 minute, repetă pentru Elena o cerere către adult și alternativa când acesta lipsește. Nu este necesar să aduci o poveste personală.
A folosi ce am învățat înseamnă să observăm situația, să numim emoții posibile și să alegem o acțiune în context. Un plan bun poate fi revizuit. Nu presupune lipsa emoțiilor și nu se reduce la o replică „corectă”. Oferim motive pentru alegere, recunoaștem ce nu știm și identificăm sprijinul. Competența demonstrată într-o poveste nu garantează că orice situație reală va fi ușoară.
Argumentează un plan de reacție într-un scenariu nou și îl adaptează când se schimbă informația disponibilă.
O echipă pregătește o expoziție pentru școală. În ajun, fișierul de prezentare este modificat, numele Sarei dispare de pe o pagină, iar un mesaj spune: „Lasă, ne descurcăm noi.” Sara se simte exclusă și vrea să abandoneze. Nu știe cine a făcut modificarea sau de ce. Profesorul coordonator poate fi contactat a doua zi. Mai târziu află că șablonul a fost schimbat automat și că mesajul răspundea unei alte întrebări. Totuși, echipa are nevoie de reguli mai clare pentru contribuții și comunicare.
Fișa acestei lecții, cu exerciții și întrebare de ieșire.
Ghid: paginile 21–22; pregătire, desfășurare, evaluare și transfer.
Diapozitivul 17: recapitulare complementară; nu înlocuiește misiunea din curriculum.
Fișa 10 și două informații suplimentare pe bilete pentru adult: numele a dispărut dintr-un șablon automat; mesajul se referea la transportul materialelor. Le citești numai după primul plan.
V–VI: completează planul pe etape și primește pe rând informațiile noi. VII–VIII: argumentează ce păstrează și ce retrage. Alternativă: analizează două planuri citite de adult, fără prezentare publică.
Nu transforma sinteza în test de sănătate emoțională. „Neobservat” rămâne opțiune pentru neparticipare; evaluarea se referă la analiza cazului, nu la personalitate.
Care parte a planului se baza pe o presupunere? Ce rămâne important după clarificare? Cum cerem ajutor dacă nu putem aștepta în siguranță?
Sara poate cere clarificarea creditării și sensului mesajului, fără acuzații. După explicații retrage ipoteza unei excluderi intenționate, dar poate cere corectarea numelui. Disponibilitatea de mâine este acceptabilă numai pentru o situație sigură; dacă apare risc, se apelează la alternativa adultă de acum.
Dacă planul nu se schimbă după informații, cere să sublinieze afirmația care nu mai este susținută. Dacă retrage toate nevoile, amintește că numele poate fi corectat în continuare.
Sara pregătește expoziția. Numele ei lipsește din fișier, iar mesajul echipei spune „Lasă, ne descurcăm noi”. Nu știe de ce. Profesorul poate discuta mâine. Formatorul va oferi informații noi după primul plan.
Ce ai putea folosi într-un alt caz și ce ai mai avea nevoie să exersezi?
Răspunsurile se pot scrie pe hârtie, desena sau dicta. Portalul nu colectează răspunsuri.
În 3 minute, alege un reper pentru un personaj aflat într-o nouă situație de echipă. Scrie și un semn că are nevoie de sprijin. Nu promite aplicare perfectă în viața personală.
DE LA IDEE LA EXPERIENȚĂ
În grupuri mici, fiecare propune două emoții, un indiciu și o nevoie posibilă pentru Ana. Separați nevoia de soluție: recunoaștere nu înseamnă obligatoriu aplauze publice.
Echipele sortează șase enunțuri: trei descrieri și trei interpretări. Pentru fiecare interpretare propun o alternativă și o informație care ar clarifica.
Echipele analizează trei comparații: notă, reușită sportivă, proiect artistic. Separă rezultatul extern de comportamentele pe care personajul le poate ajusta.